Anul 27 d.Hr.

Matei 8:1-4 1Când S-a coborât Isus de pe munte, multe noroade au mers după El.2Şi un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi.”3Isus a întins mâna, S-a atins de el şi a zis:„Da, vreau, fii curăţat!”Îndată a fost curăţată lepra lui.4Apoi Isus i-a zis:„Vezi să nu spui la nimeni; ci du-te de te arată preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.”

Marcu 1:40-45 40A venit la El un lepros, care s-a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga şi-I zicea: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi.”41Lui Isus I s-a făcut milă de el, a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis:„Da, voiesc, fii curăţat!”42Îndată l-a lăsat lepra, şi s-a curăţat.43Isus i-a poruncit cu tot dinadinsul, i-a spus să plece numaidecât44şi i-a zis:„Vezi să nu spui nimănui nimic; ci du-te de te arată preotului şi adu pentru curăţarea ta ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.”45Dar omul acela, după ce a plecat, a început să vestească şi să spună în gura mare lucrul acesta, aşa că Isus nu mai putea să intre pe faţă în nicio cetate; ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El din toate părţile.

Luca 5:12-16 12Isus era într-una din cetăţi. Şi iată că un om plin de lepră, cum L-a văzut, s-a aruncat cu faţa la pământ, L-a rugat şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi.”13Isus a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis:„Da, voiesc, fii curăţat!”Îndată, l-a lăsat lepra.14Apoi i-a poruncit să nu spună nimănui.„Ci du-te”,i-a zis El,„de te arată preotului şi adu pentru curăţarea ta ce a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.”15Se răspândea tot mai mult vestea despre El, şi oamenii se strângeau cu grămada, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor.16Iar El Se ducea în locuri pustii, şi Se ruga.

Matei 9:1 1Isus S-a suit într-o corabie, a trecut marea şi a venit în cetatea Sa.

Comentarii