Anul 27 d.Hr.

Pictura in ulei de Vladimir Makovsky, 1887Ioan 2:1-22 1A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea. Mama lui Isus era acolo.2Și la nuntă a fost chemat și Isus cu ucenicii Lui.3Când s-a isprăvit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.”4Isus i-a răspuns:„Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.”5Mama Lui a zis slugilor: „Să faceți orice vă va zice.”

6Și acolo erau șase vase de piatră, puse după obiceiul de curățare al iudeilor; și în fiecare vas încăpeau câte două sau trei vedre.7Isus le-a zis:„Umpleți vasele acestea cu apă.”Și le-au umplut până sus.8„Scoateți acum”,le-a zis El,„și aduceți nunului.”Și i-au adus:9Nunul, după ce a gustat apa făcută vin – el nu știa de unde vine vinul acesta (slugile însă, care scoseseră apa, știau) – a chemat pe mire10și i-a zis: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun; și, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puțin bun; dar tu ai ținut vinul cel bun până acum.”11Acest început al semnelor Lui l-a făcut Isus în Cana din Galileea. El Și-a arătat slava Sa, și ucenicii Lui au crezut în El. 12După aceea S-a coborât la Capernaum împreună cu mama, frații și ucenicii Lui; și acolo n-au rămas multe zile.

13Paștile iudeilor era aproape; și Isus S-a suit la Ierusalim.14În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi și porumbei, și pe schimbătorii de bani șezând jos.15A făcut un bici de ștreanguri și i-a scos pe toți afară din Templu, împreună cu oile și boii; a vărsat banii schimbătorilor și le-a răsturnat mesele.16Și a zis celor ce vindeau porumbei:„Ridicați acestea de aici și nu faceți din Casa Tatălui Meu o casă de negustorie.”17Ucenicii Lui și-au adus aminte că este scris: „Râvna pentru Casa Ta Mă mănâncă pe Mine.”

18Iudeii au luat cuvântul și I-au zis: „Prin ce semn ne arăți că ai putere să faci astfel de lucruri?”19Drept răspuns, Isus le-a zis:„Stricați templul acesta, și în trei zile îl voi ridica.”20Iudeii au zis: „Au trebuit patruzeci și șase de ani, ca să se zidească Templul acesta, și Tu îl vei ridica în trei zile?”21Dar El le vorbea despre templul trupului Său.22Tocmai de aceea, când a înviat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte că le spusese vorbele acestea și au crezut Scriptura și cuvintele pe care le spusese Isus.

contentmap_plugin

Comentarii